Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a criticat dur miercuri nerespectarea regulilor sanitare și de distanțare fizică într-o declarație de presă la Târgu Mureș.
„În acest moment nu avem perspectiva unei stări de urgență, dar starea de alertă se va menține atâta timp cât vom reuși să gestionăm și vom vedea că mergem pe acea pantă descendentă. Nu m-aș gândi cam când ar putea veni o stare de urgență, m-aș gândi cum facem ca toți să ne respectăm partea noastră de treabă. La un moment poate ajungem la acea suprapopulare a terapiilor intensive care va însemna un semnal de alarmă”, a spus Nelu Tătaru.
„Dar mai există un agent economic care a beneficiat de relaxare, care își desfășoară activitatea, care ar trebui să fie în condițiile pe care le-am agreat. Ar trebui să le respecte. Și populația civilă ar trebui să le respecte. Atât timp cât avem aceste curente negaționiste, acea bagadelizare a celor 3-4 luni pe care le-am trecut împreună și în care toată lumea a respectat niște reguli, va fi destul de greu. Rămâne ca noi să aducem în imagine tot timpul ce se întâmplă și care e fața adevărată a infecției cu coronavirus. Trăim într-un moment dificil”, a adăugat ministrul.
El a aminitit că mai multe țări europene au impus restricții pentru români.
„Stăm și strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând niște reguli sau instigând să nu respectăm niște reguli”, a spus ministrul.
Într-o postare publicată în 11 iulie pe pagina oficială de Facebook, PSD spunea că „românii devin ciumații Europei”.
„Dramatic este faptul că strategia lor de luptă contra pandemiei a eșuat, iar românilor li se închid granițele Europei. Pentru a-și continua furturile din bani publici, Iohannis și Orban au dus România în ”zona roșie”. La asta se pricep! Să distrugă tot – economie, locuri de muncă, nivel de trai”, se arăta în postare.
Lasa un raspuns