Potrivit parlamentarilor PD-L, mii de elevi și de părinți încep cel mai sărac an școlar, în condiții igenico-sanitare mai proaste ca niciodată.
„Constatăm că și de data aceasta așteptările populației au fost înșelate de mesaje mediatice frumos ambalate, dar care ascund găunoșenia fără precedent a unei guvernări ce beneficiază, încă, de cel mai mare suport popular. Doar în județul Suceava, din cele 822 de unități școlare, sunt autorizate sanitar doar 223, adică 73% din unitățile de învățământ sunt neautorizate pentru anul școlar 2013-2014. Statistica Inspectoratului Școlar Județean este una neagră și atunci când vine vorba despre acoperirea județului cu microbuze școlare: există un deficit de 31 de microbuze, înregistrându-se o creștere a acestui deficit față de anul trecut”, au precizat într-un comunicat parlamentarii suceveni ai PD-L.
Totodată, ei se întreabă unde sunt faptele din spatele vorbelor din vara trecută și consideră că fără susținere guvernamentală, nici una dintre clădirile începute nu vor fi finalizate.
„În acest an, în județ nu a fost alocat niciun leu pentru construcția sau pentru refacerea școlilor și grădinițelor din județ. Mai mult, există cazuri de unități finalizate, dar care nu sunt predate autorătăților locale, deoarece nu au fost onorate plățile contractuale constructorilor”, au afirmat aleșii partidului PD-L.
Comunicatul emis se încheie precizându-se că „Dacă mai adăugăm la toate acestea rezultatele dezastruoase de la cele două sesiuni de Bacalaureat, de la examenele de titularizare și de la alte concursuri, lipsa de viziune a Ministerului Educației care ne-a bombardat în toată această perioadă cu anunțuri ce nu fac decât să confirme haosul creat de o contra-reformă criminală, politizarea profundă a sistemului, putem spune, odată cu elevii, părinții și dascălii, că învățământul nostru traversează cea mai neagră perioadă din istoria sa post-decembristă. Unii trâmbițează în continuare, uitându-se cu fățărnicie în ochii tinerilor pe la școli de vară, susținerea lor. Cum o vor face dacă până acum nu au făcut nimic? Avem încă puțin timp pentru a salva ceea ce se mai poate salva în acest moment. Solicităm tuturor instituțiilor de resort, Ministrului Educației, administrațiilor județene să se trezească și să-și respecte cuvântul dat. Stimați Guvernanți, nu vă jucați cu Educația pentru că greșelile se vor întoarce împotriva Dumneavoastră.”
Lasa un raspuns