Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus, la finalul ședinței conducerii PNL, că Parlamentul așteaptă motivarea Curții Constituționale pe legea privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul. 

CCR a decis, joi, că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat este neconstituțională. Președintele CCR, Marian Enache, a declarat, la Parlament, că interdicția „contravine dreptului fundamental la muncă garantat de Constituție”. Legea se întoarce la Parlament.

Președintele PNL a spus, luni, că după ce va veni motivarea, va exista și un plan de rezervă.

Trebuie să vedem care este motivarea și după ce vedem motivarea trebuie să existe și un plan de rezervă.

Întrebat dacă se mai poate reveni asupra principiului cumulare pensie-salariu, Nicolae Ciucă a răspuns că „se poate discuta”, invocând sfaturile consilierilor săi.

Este nevoie să se analizeze decizia Curții la nivelul specialiștilor, pentru că este a nu știu câta decizie în acest sens. Din ce am discutat în interiorul biroului, la mine, consilierul care îl am pe probleme juridice mi-a zis că se poate discuta inclusiv după această decizie o soluție.

Nicolae Ciucă nu a oferit un orizont de timp în care se poate face modificare legii, conform deciziei Curții Constituționale, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.