Preşedintele liberalilor Nicolae Ciucă a participat, vineri, la Adunarea Generală de Alegeri a Organizaţiei Seniorilor Naţionali Liberali Prahova, la care le-a transmis acestora că PNL va continua să îi susţină şi să le apere interesele, „dar şi că ne bazăm pe experienţa şi sprijinul vârstnicilor în toate deciziile şi politicile important”.
„Astăzi, la Adunarea Generală de Alegeri a Organizaţiei Seniorilor Naţionali Liberali – Prahova, le-am transmis celor prezenţi că PNL va continua să îi susţină şi să le apere interesele, dar şi că ne bazăm pe experienţa şi sprijinul vârstnicilor în toate deciziile şi politicile importante”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.
Liderul PNL a mai spus că „din 2020, de când suntem la guvernare, ne-am dovedit angajamentul prin fapte concrete: pensiile au fost mărite de trei ori, cu o creştere totală de 41%, majorând punctul de pensie de la 1.265 de lei la 1.785 de lei”.
„Promisiunea PNL este că vom continua să le asigurăm pensionarilor tot sprijinul nostru şi că le vom oferi respectul şi grija pe care ştim că le merită. Îl felicit pe domnul Adrian Ungureanu, primarul localităţii Brebu, pentru alegerea ca preşedinte al OSNL Prahova şi îi urez mult succes în toate proiectele sale în fruntea organzaţiei”, a completat Ciucă, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns