Joi, 22 octombrie, în comuna Vama a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Local rezultat după alegerile din data de 27 septembrie și depunerea jurământului de către consilieri și de către primarul Nicolai Baltag.
Edilul din Vama a mulțumit consilierilor locali, declarându-se convins că aceștia vor fi alături de cei care le-au încredințat votul.
„Haina politică va rămâne undeva la poarta Primăriei și urgent trebuie să ne apucăm de administrație. Personal, voi rămâne același. Împreună cu echipa din cadrul Primăriei vom fi alături de cetățenii comunei Vama”, a transmis primarul Nicolai Baltag.
Acesta a mulțumit instituțiilor de cult de pe raza comunei Vama, școlii, Ocolului Silvic, tuturor agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza comunei Vama, dar și deputatului Angelica Fădor, care a fost prezentă la eveniment.
„Mulțumesc doamnei deputat Angelica Fădor, pentru că noi am plecat la drum împreună și doamna deputat a făcut eforturi deosebite pentru comună, ne ajută în continuare și sper că vom duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus”, a mai transmis edilul comunei Vama.
La rândul ei, Angelica Fădor s-a declarat onorată să ia parte la evenimentul de la Vama, precizând că îl admiră pe Nicolai Baltag, acesta fiind unul dintre cei mai buni primari ai județului.
„Sunt onorată să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, într-o zi deosebită pentru domnul primar și pentru consilierii locali din comuna Vama. Pe de o parte, pentru domnul primar,este vorba de continuitate, pe de altă parte este vorba de un nou început. Îl cunosc pe domnul primar din anul 2008, îl apreciez foarte mult și pot spune că este unul dintre cei mai buni primari ai județului Suceava. Știu cât de mult s-a implicat și știu că a redat localității Vama locul pe care aceasta îl merită în zona de munte a județului Suceava”, a transmis Angelica Fădor.
La eveniment a fost prezent și subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc care i-a felicitat pe consilierii locali și pe primarul comunei și le-a urat mult succes în următorii patru ani.
„Începând de astăzi, responsabilitatea dezvoltării comunei Vama cade pe umărul aleșilor locali. Comunitatea își pune speranța în experiența dumneavoastră, în inițiativele pe care le veți lua, astfel încât să își continue frumosul drum spre o comună de nivel european”, le-a transmis Daniel Prorociuc aleșilor locali din comuna Vama.
Lasa un raspuns