Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară,  avertizează companiile de asigurări să nu speculeze piața prin impunerea unor tarife exagerate la RCA și spune că instituția sa nu va ezita să ia măsuri pentru protejarea cetățenilor de eventuale prețuri exagerate. Plafonarea tarifelor RCA este încă în dezbatere, iar Ministerul de Finanțe amână înființarea unei noi companii de stat în domeniu, potrivit digi24.

„Avertizăm companiile de asigurări să nu speculeze perioada de criză practicând tarife exagerate în detrimentul consumatorilor din piață. Dacă vom constata că vor dezavantaja asigurații, nu vom ezita să aplicăm toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor care au nevoie de polițele RCA”, a declarat Nicu Marcu pentru Digi24.ro.

Între timp, la propunerea ASF, Ministerul de Finanțe a înaintat spre dezbatere o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință.  După criza din piața asigurărilor generată de falimentul City Insurance, a fost readusă în discuție nevoia apariției unei noi societăți care să intre pe piața RCA din România.

În urmă cu un an CEC Bank anunța că va iniția demersurile pentru înființarea unei noi companii de asigurări și pentru obținerea autorizațiilor necesare, estimându-se o perioadă de șase luni pentru operaționalizare. A trecut un an de la acel anunț, iar Ministerul de Finanțe spunea recent, într-un comunicat de presă pentru bugetul.ro că  ”CEC Bank SA parcurge etapele de înființare a societății de asigurări, fiind demarată întocmirea documentației legale și obținerea avizelor necesare pentru înființare”.

Potrivit Legii 132 din 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, înființarea unei noi companii de asiguări cu capital de stat trebuia făcută în decursul anului 2018. “Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, poate elabora actul normativ pentru înfiinţarea/preluarea unei companii de asigurări, cu capital de stat, în domeniul asigurărilor RCA şi altor tipuri de asigurări”, se spune la articolul 47 din lea amintită, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.