Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a informat că situația în UPU Suceava s-a mai calmat, dar presiunea este în continuare foarte mare pe Spitalul Județean.

„Așteptăm deciziile DSP Situația din UPU Suceava s-a mai calmat față de ce era la începutul săptămânii. Este în continuare dificilă și vor fi amplasate aici încă patru paturi. Am fost în UPU și am discutat cu șeful UPU, dr. Liviu Cîrlan. Situația s-a mai calmat, dar este în continuare dificilă. Personalul din UPU s-a comportat exemplar în condițiile date. Au fost aprobate, și mâine vor fi aduse la Spitalul Județean Suceava, patru aparate de oxigenoterapie umidificată cu flux crescut. S-au făcut solicitări pentru concentratoare de oxigen pentru spitalele din județ. Se așteaptă și deciziile DSP Suceava în contextul actual în ceea ce privește creșterea capacității de tratare a cazurilor Covid-19 în spitalele din județ”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.