La data de 19.02.2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare-1017 acte materiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată-1900 acte materiale, reținându-se următoarele:
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Suceava (C.A.R.P. Suceava) este o organizație de caritate cu capital privat, nonguvernamentală, apolitică, de întrajutorare mutuală, utilitate publică și protecție socială a membrilor săi, potrivit Statutului Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava.
Scopul C.AR.P. Suceava este ajutorarea financiară, materială și spirituală a membrilor săi prin asigurarea unor facilități acordate acestora.
Pot fi membri ai C.A.R.P. Suceava, pensionari de orice categorie și în mod excepțional salariați în condițiile stabilite de către Consiliul Director, precum și membrii de familie, soț și soție, copii incapabili de muncă aflați în întreținerea părinților, a pensionarilor sau a beneficiarilor de ajutor social, membri ai Casei.
C.A.R.P. Suceava are trei puncte de lucru în Mun. Suceava și 35 de puncte de lucru în diferite comune din județul Suceava și Botoșani.
Din luna mai 2005, inculpata a preluat în fapt gestiunea unui punct de lucru al C.A.R.P. din zona rurală a județului Suceava, iar la data de 28.12.2010 i-a fost încheiat un contract individual de muncă, derulându-și activitatea în temeiul acestuia în perioada 01.01.2011-07.08.2015. În această calitate, inculpata avea acces la baza de date și la datele personale ale clienților, activitatea sa infracțională fiind realizată prin folosirea datelor de indentificare a 366 persoane.
Astfel, în perioada 25.05.2006- 07.08.2015, inculpata și-a însușit din gestiune și folosit în interes personal, suma totală de 1.617.751,23 lei prin mai multe mijloace frauduloase, respectiv prin întocmirea în fals de adeverinţe de venit, contracte de împrumut și dispoziții de plată în numele unor membri ai casei de ajutor, prin nedepunerea la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava a sumelor încasate de la membri cu titlu de cotizație sau rată împrumut, prin retragerea din cotizațiile membrilor a unor sume de bani fără acordul acestora sau prin falsificarea chitanțelor de depunere a diferitelor sume cu titlu de cotizații la rata împrumut (din prejudiciul total de 1.617.751,23 lei s-a recuperat suma de 455.874,97lei).
Din prejudiciul total de 1.617.751,23 lei a fost recuperată până la momentul dispunerii trimiterii în judecată suma de 455.874,97 lei, pentru diferență fiind instituit sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul inculpatei.
Au fost identificate și ridicate în original, un număr de 1887 înscrisuri falsificate, respectiv contracte de împrumut, chitanțe, adeverințe, dispoziții de plată și cereri de restituire, prin rechizitoriu solicitându-se instanței de judecată a se pronunța cu privire la desființarea acestora.
Se evidențiază caracterul complex al cauzei generat de perioada extinsă în care a fost desfășurată activitatea infracțională (25.05.2006 – 07.08.2015), numărul foarte mare al persoanelor audiate în cauză – 398, al actelor materiale – 1017, respectiv 1900, impunându-se verificarea și analizarea fiecărui înscris ridicat, precum și de valoarea ridicată a prejudiciului produs -1.617.751,23 lei.
De menționat este faptul că sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută de una din persoanele fizice păgubite, sesizare la care ulterior au mai fost alăturate și alte plângeri, respectiv sesizări din oficiu.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns