Marți, 5 noiembrie, Poliția Orașului Vicovu de Sus a fost sesizată cu privire la faptul că la UPU Suceava a fost adusă minora H. N., de doi ani, din comuna Brodina, care prezenta leziuni produse de către un lichid fierbinte la ambele membre superioare.
S-a luat legătura telefonic cu tatăl minorei, care a precizat faptul că în timp ce se afla la domiciliul său situat pe raza satului Falcău, com. Brodina, împreună cu soția sa, au scos un recipient cu lichid fierbinte pe holul casei, moment în care, într-o clipă de neatenție, a introdus ambele mâini în recipient, provocându-și arsuri la ambele mâini.
Minora a fost transportată inițial la Spitalul Municipal Rădăuți, după care a fost transferată la Spitalul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticată cu „arsură lichid fierbinte la ambele membre,” aceasta rămânând internată.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns