O familie cu cinci membri din Suceava s-a încumetat să plece în vacanță în Thassos cu o mașină 100% electrică, un Volkswagen ID.4, iar șoferița a povestit „aventura” pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, ca să afle și alții la ce să se aștepte.
„Am ajuns cu bine în Thassos. Am încărcat mașina de 3 ori, timp de incarcare aprox 60 min (timp în care am mâncat, iar copiii s-au jucat cu trotinetele). În afara de costurile de pe autostrada și ferry, nu am plătit nimic! Precizez ca am înoptat în Veliko la hotel și am profitat de tot confortul de la SPA. Viteza medie de deplasare 100km/h, AC 22 grade, mașina echipata cu cutie de bagaje și 5 persoane”, a postat utilizatorul Alexandra Madalina pe Forum Thassos.
Șoferița nu a dat mai multe detalii, așa că vom încerca să „traducem” povestea. Astfel, din postare se înțelege că mașina a fost încărcată de trei ori, la stații de încărcare rapidă de cel puțin 50 kWh, gratuit, pe drumul parcurs de la Suceava până în Thassos. Având în vedere distanțele și autonomia mașinii, una dintre încărcări a fost făcută în România, iar la noi nu prea mai există astfel de stații de putere fără plată.
Potrivit Google Maps, cel mai scurt drum Suceava-Thassos are 1.067 de kilometri, timpul efectiv de condus estimat fiind de circa 16 ore, fără timpii pierduți prin vămi (rezultă o medie orară de circa 66 km/h).
Familia cu ID.4-ul electric a împărțit drumul, prin urmare, în două, optând pentru o noapte de cazare suplimentară față de sejur la Veliko Târnovo, în Bulgaria, după parcurgerea a 680 de kilometri. Și a „profitat de tot confortul de la SPA”. A doua zi i-au mai rămas circa 400 de kilometri de parcus până la destinație.
Apoi, din postare reiese că mașina a fost supraîncărcată, cu cinci persoane, bagaje, plus portbagaj suplimentar pe acoperiș, un accesoriu util, dar care afectează puternic aerodinamica vehicului și crește semnificativ consumul. Mai mult, șoferița a scris că viteza medie de deplasare a fost de 100 km/h. Iar orice șofer știe că pentru a scoate o astfel de medie trebuie mers destul de tare, cu peste 120-140 km/h, în funcție de drum, nu la consum.
Oficial, Volkswagen ID.4 are un consum mediu de 17,2 kWh/100 km și o autonomie de până la 522 de kilometri (WLTP). Dar cu mașina încărcată la maximum și cu viteza medie menționată de șoferiță, autonomia electrică nu prea depășește 300 de kilometri. Așa că, ceva este „putred”. Probabil, a menționat viteza medie afișată de computer de la ultima pornire, pe o distanță mult mai scurtă, nu aferentă întregului drum Suceava-Thassos.
În concluzie, important e că familia a ajuns cu bine în Thassos cu mașina electrică, după două zile și aproximativ 24 de ore de condus și stat la încărcare pentru 1.067 kilometri parcurși. Din păcate, conform altor utilizatori Forum Thassos, pe insulă nu sunt decât două stații publice de încărcare. Dar șoferița a scris pe forum că a ales o cazare unde i se permite să încarce mașina la o priză casnică obișnuită. Cum ID.4 are o baterie de 82 kWh (brut), încărcarea la o astfel de priză durează cam 40 de ore, relatează newsweek.ro.
Lasa un raspuns