Marți, 20 august, la ora 10:10, Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către B. Elena cu privire la faptul că a fost înșelată în timp ce se afla lângă o casă de schimb valutar din municipiul Fălticeni.

Din cercetările efectuate în cauză s-a reținut faptul că, la data de 20.08.2024, în jurul orei 10:00, în timp ce persoana vătămată se afla în fața unei case de schimb valutar din oraș pentru a schimba suma de 600 euro în lei, a fost abordată de un bărbat cu identitate necunoscută care s-a oferit să-i schimbe acești bani.

Persoana vătămată a fost de acord cu această propunere, cei doi deplasându-se pe Bld. Revoluției, loc unde a avut loc schimbul valutar.

După ce a primit banii, B. Elena și-a dat seama că a fost înșelată cu suma de 1.470 lei, cu ocazia schimbului valutar, prin metoda „șmen”, primind doar 1.500 lei din cei 2.970 lei pe care ar fi trebuit să-i primească, conform înțelegerii inițiale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „înșelăciune” prev. de art. 244 alin.1 din Codul Penal, urmând a fi efectuate cercetări în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.