Luni, 14 septembrie, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi despre faptul că pe str. Aleea Cucului din or. Frasin, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
S-a stabilit că în jurul orelor 1150, o femeie de 57 ani din or. Frasin, în timp ce conducea imprudent bicicleta pe str. Aleea Cucului din localitatea Frasin, având direcţia de deplasare str. Valea Seacă către str. Aleea Cucului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în rampă şi cu carosabil din piatră, în momentul efectuării virajului la stânga, s-a dezechilibrat, pierzând controlul asupra direcţiei și căzând pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava în vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare, victima rămânând internată.
Biciclista a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns