În disperarea sa, omul a început să ridice biserici, numindu-le „case a lui Dumnezeu” și vrând să creadă că în momentele de evlavie traite aici, vor relua legătura cu Dumnezeu. Când pășești pragurile mănăstirilor vechi, te aștepți să fii prins în filele istoriei, dar vrei cu orice preț să regăsești și un moment în care să simți prezența celui care ascultă rugile.
Povestea mănăstirii Teodoreni începe în anul 1472, când sfetnicul Bunea construiește (din porunca lui Ștefan cel Mare, din câte spun istoricii) o biserică mică, din lemn, în care avea să le aducă pe domnița Maria și fiica ei, Maria Voichița, de la curtea lui Radu cel Frumos. Mai târziu, în timpul invaziilor turcești, biserica a ars până la temelii, iar abia în anul 1597, Teodor Movilă, fratele domnitorlui Ieremia Movilă, construiește o biserică cu zid, mult mai mare, dar și mult mai sigură decât prima. Teodor Movilă aduce mănăstirii si câteva sate din împrejurimi, precum Adâncata, Nagoreni, Grusevita). Astfel, MănăstireaTeodoreni a devenit una dintre cele mai renumite și mai bogate din Moldova.
Într-un timp destul de scurt, zona din jurul mănăstirii s-a populat, rutenii sosiți aici și-au făcut case, au început să folosească pămantul, iar zona a căpătat curând, aspectul și statutul unui adevărat sat. Populația românească și-a făcut și ea loc printre ruteni, datorită baciului Burduja. Mai târziu, numele satului devine Burdujeni.
Dacă zidurile impunătoare ar putea vorbi, ar povesti, cu siguranță, despre războiului ruso-turc din 1769-1774, când chiliile au fost arse, iar zidurile au fost distruse.
Când vremurile tulburi păreau să fi trecut, în 1785, sub îngrijirea egumenului Anania, mitropolit al Sevastiei, mănăstirea este restaurată. Zugrăvelile au semnătura grecului Veniamin din Troada. Pentru un timp, sub îndrumarea mitropolitului Anania, aici a functionat și o școală de catiheți, unde a studiat și Neofit Scriban, devenit ulterior arhiereu și iscusit pedagog.
În 1863, odată cu legea secularizarii averilor mănăstirești, s-a recurs la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, aceasta devenind o simplă biserică de mir. Toate proprietățile fostei mănăstiri au fost cedate către instituții, clădirea chiliilor a fost preluată de armata austriacă și a fost distrusă de un mare incendiu în 1017. Au urmat alte restaurări majore, în anii 1986 si 1993. Mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a reînfiintat, în anul 1992, Mănăstirea Teodoreni, de această dată ca mănăstire de maici.
În prezent, Mănăstirea Teodoreni, inclusă pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava din anul 2004, întâlnită și sub denumirea de Mănăstirea Todireni, este o mănăstire de maici, amplasată în cartierul Burdujeni, pe Str. Cuza Voda nr. 19. Din ansamblul mănăstirii fac parte: Biserica „Înălțarea Domnului”, dâtând din secolul al XVI-lea, chiliile vechi, construite la sfârsitul secolului al XVI-lea,turnul clopotniță, datând din 1597 și zidul de incinta, din secolul al XVIII-lea. Destul de recent, biserica a fost pictată în stil bizantin și în tehnica frescă, de pictorul profesor Nicolae Sava din Bucuresti.
Păstrate cu sfințenie, cărți vechi, cu litere chirilice și grecești, icoane vechi, vase liturgice și odajdii sunt adevăratele comori ascunse de tulburarea vremurilor grele prin care mănăstirea a trecut. Zidurile din piatră, înalte de peste doi metri amintesc parcă de istoria zbuciumată, de încercările dificile învinse de cei care au vrut neaparat ca acest lăcaș să rămână în picioare.
Deși aflată într-o zonă destul de polulată, mănăstirea Teodoreni te rupe de realitatea din care vii, te transpune într-o lume a trecutului pur, în care omul încă îl mai căuta pe Dumnezeu… acel Dumnezeu iremediabil ascuns chiar în sufletul omului.
Lasa un raspuns