O mașină de transport marfă plină cu oameni s-a răsturnat în cariera Jilț Sud, din Gorj. Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a declarat că sunt 8 persoane rănite – patru au fost duse la spital, iar altele patru primesc îngrijire la fața locului. De asemenea, din primele informații, încă neconfirmate oficial, trei persoane au murit.

În accident au fost implicate 25 de persoane. Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție, scrie ziare.com.

„S-a activat planul roșu de intervenție, iar la fața locului de deplasează forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Gorj si SAJ Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt ai ISU Gorj pentru gorjonline.ro.

La fața locului au fost alocate o mașină de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ, precum și două elicoptere SMURD, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.