Luni, 18 martie, în jurul orei 20.25, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control, pe strada Victor Babeș din localitate, autoturismul condus de o localnică de 16 ani.
Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minora nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de proprietarul acestuia, un bărbat de 24 de ani, tot din municipiul Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minora de 16 ani fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 24 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns