„La toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi universitar se include disciplina ‘Noţiuni de prim ajutor’, ca disciplină obligatorie de studiu. Planul cadru şi programa naţională, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic pentru disciplina ‘Noţiuni de prim ajutor’ se aprobă prin ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii”, se arată în proiectul de lege care a avut termenul de adoptare tacită data de 29 februarie, potrivit Agerpres.
Iniţiativa legislativă aparţine deputatului UNPR Tudor Ciuhodaru, iar Camera Deputaţilor este primul for sesizat.
Lasa un raspuns