Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca implementează la nivel local proiectul PET 056 „O Șansă pentru viitor – Servicii integrate pentru tineri aflați în situație de risc într-un Centru Social Multifuncțional”, cofinanțat prin Programul RO10 „Copii şi tineri în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița Năsăud, Asociația Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară – ACDC și Jazzmontør As din Norvegia.

Scopul proiectului este de a îmbunătăţi situaţia tinerilor aflaţi în situaţii de risc, din Regiunile de NE și NV ale României, judeţele Suceava şi Bistriţa Năsăud, prin dezvoltarea a patru centre multifuncţionale de incluziune socială care să sprijine implicarea mai activă în evoluţia lor a părinţilor/tutorilor, a furnizorilor de servicii, a comunităţii în general, precum şi iniţierea şi pilotarea unor măsuri inovative în domeniul incluziunii sociale.

Mâine, 22 iunie 2016, la ora 10:00, va fi organizat un Seminar de diseminare a proiectului în cadrul Centrul Social Multifuncțional Dolhasca unde vor fi prezentate rezultatele obţinute prin implementarea activităţilor proiectului, indicatori realizaţi, detalii despre realizări atinse în implementarea activităţilor, dar şi idei privind sustenabilitatea proiectului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.