Am vrut acum ceva vreme în urmă să scriu despre durerea celor care nu mai au vise. Mi-am dat seama că nu pot face asta, pentru că încă visez și ca să vorbesc despre o durere pe care nu am încă încercat-o ar fi fals.
Rareori mi s-a întâmplat să mă las dus de val și să scriu despre chestii pe care nu le-am experimentat. Și pentru că tot scriu de doi ani la acest ziar, am constatat că experiențele mele sunt pe gata. Găsesc tot mai greu un subiect sau o temă pe care să o fi trăit si pe care să o redau în cuvinte, așezate frumos pe aliniate, propoziții și fraze. A secat izvorul! Experiențele cotidiene nu mai lasă în sufletul meu urme. Tot mai rar descopăr noi înțelesuri, sau noi trăiri, sau noi povești. Ori chestia aceasta, cea din urmă, mă supără tot mai tare. Eu sunt un om al poveștilor. Mai exact, un descoperitor al lor pentru că pot vedea extraordinarul unor întâmplări, vorbe sau personaje acolo unde majoritatea oamenilor nu văd nimic senzațional. În ultima vreme nu mai descopăr nimic, în nimeni. Numai o fugă continuă după bani e în jurul meu și reducând totul la asta, nimic nu mai are suficient farmec sau înțelepciune ca să poată fi considerat demn de o poveste.
Sunt trist că că fata mea nu va întâlni oameni care să-i descopere farmecul altor experiențe, decât cele care pot fi cumpărate cu bani. N-aș vrea să-mi spună că merge să se distreze cu prietenii la Mall, că e fericită că și-a cumpărat haine sau bucuroasă că a băgat la stomac o shaworma cu de toate. Sunt multe, multe, multe și extrem de variate modalități de a cunoaște împlinirea, care nu trebuie achiziționate, ci trebuie trăite.
Lumea de azi a devenit un imens Mall. Totul se comercializează. Până și viața ți-o cumperi! După cum ziceam într-un alt material, nu mai există limite! Cu cât cumperi mai mult, cu atât ești mai de succes, cu cât bei mult, cu atât ești mai de succes, cu cât faci sex mai mult, cu atât ai mai mult succes, cu cât mănânci mai mult, cu atât ai mai mult succes… e o lume plină de oameni de succes, dar nespus de triști. Pentru că această competiție anormală, în care succesul se măsoară în achiziții perisabile, inventariabile, nu are nimic a face cu veșnicia din noi. Pe ea o uităm, o dăm deoparte, deși e singura care contează și numai raportându-ne la ea, îngrijind-o, ne putem bucura. Ea este calea spre fericire, fericire pe care o putem trăi dacă învățăm din nou să trăim prin valori, nu prin obiecte. Valorile nu sunt perisabile. Ele există de la începutul timpului și merg în eternitate sau poate chiar dincolo de ea. Dar lumea nu se mai uită la ele fiind prea preocupată să aibă, în loc să ofere, să urască, în loc să iubească. O lume a extremelor care a pierdut calea de mijloc a echilibrului. Fie că vorbim despre rele sau despre bune, ele trebuie neapărat să fie la superlativ absolut. Mega, supra, extra, super sunt doar câteva din prefixele ce trec prin viața noastră și care completează orice substantiv sau adjectiv. Nimic nu mai poate fi normal, firesc, așa cum e lăsat de la natură… Nimic!
Lasa un raspuns