Daniel van Soest, olandezul de la Cârlibaba, a scris un material referitor la furtul din Muzeul din Assen al obiectelor principale ale expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”, prin intermediul căruia își exprimă speranța că, pentru relațiile româno-olandeze și pentru viitorul tuturor schimburilor culturale, furtul va fi rezolvat fără pierderea acestor obiecte.
„Ca publicist pentru ziare românești și olandeze, mă uit revoltat la știrile legate de furtul din Muzeul din Assen al obiectelor principale ale expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”. Când s-a organizat expoziția în 2024, m-am bucurat – o colecție de proporții, un buget mare, și, chiar dacă Assen este un muzeu mai mic în Olanda, are mulți vizitatori și o astfel de expoziție reprezenta o șansă pentru peste 100.000 de olandezi să facă cunoștință cu un aspect puțin cunoscut despre România – bogăția și meșteșugul dacilor.
Vă dați seama, dacă colecția ar fi rămas în Muzeul Național de Istorie din București – câți străini vin anual acolo…? Acum mai joacă un rol și altceva – nu doar principiul pozitivist al expoziției contează, ci și profesionalismul execuției acesteia. Întrebarea rămâne dacă conținutul expoziției a fost tratat cu seriozitatea cuvenită.
Autoritățile olandeze au cerut scuze cu destulă umilință, dar comparațiile făcute în presa olandeză nu fac dreptate importanței obiectelor furate. Un ziar scrie cu aplomb că ar fi comparabil cu furtul picturii lui Rembrandt – „Rondul de noapte”. Poate că da, „Rondul de noapte” are un rol central în identitatea olandeză, dar cumva pentru români se simte altfel – coiful de la Coțofenești are 2.500 de ani, este făcut din aur și este unic, în timp ce Rembrandt a mai pictat, iar Olanda este plină de picturi din secolul al XVII-lea. În România, pierderea coifului se simte ca un atac frontal la identitatea națională, datorită rarității obiectelor comparabile.
Dar, din punct de vedere emoțional, se întâmplă și altceva – este ca și cum un mic ținut cu doar o comoară de aur împrumută singura sa comoară unui ținut plin de comori de artă și cu o mare tradiție muzeală – iar acea comoară de aur ajunge să fie furată chiar acolo. Asta stârnește un val de revoltă în România, un sentiment de a fi din nou tratat nedrept, de parcă interesele românești nu merită să fie luate în serios. Directorul Muzeului Național de Istorie al României a spus, în calitate de parte împrumutătoare, că unul dintre scopurile expoziției era ca publicul olandez să devină conștient de faptul că România nu este doar o țară a hoților, cerșetorilor și culegătorilor de căpșuni. Este dureros să citești aceste cuvinte în lumina furtului.
Să sperăm că, pentru relațiile româno-olandeze și pentru viitorul tuturor schimburilor culturale, furtul va fi rezolvat fără pierderea acestor obiecte. O eventuală topire a acestor ultime obiecte de artizanat tangibile ar adânci uitarea civilizațiilor dispărute, din cauza lăcomiei și naivității. O rază de speranță constă în faptul că toată Olanda și chiar jumătate din Europa acum au aflat că în România a existat o civilizație care prelucra artistic aur și argint, în timp ce batavii încă umblau în piele de animale”, a scris Daniel van Soest pe site-ul Repulica.ro.
Lasa un raspuns