Operațiunea a fost sprijinită de Eurojust, Europol și Federația Bancară Europeană. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului EMPACT – O.A.P. – Payment card fraud în care Romania deține pozitia de Driver.
Anterior desfășurării acțiunii, Eurojust şi Europol au organizat trei reuniuni operaționale și de coordonare la care au luat parte reprezentanți ai structurilor de parchet şi de poliţie specializate din țările participante. Aceste întâniri operative au urmărit combaterea activităților infracționale de tip ,,money mule”, care constau în implicarea, voluntară sau involuntară, a cetățenilor europeni în activități de spălare a banilor proveniți din activități infracționale din sfera criminalității informatice.
Programul „European Money Mule Action – (EMMA)” este un proiect operațional pilot, creat cu scopul de a combate fraudele online precum şi fraudele privind mijloacele de plată electronică.
Pe parcursul acțiunii internaționale EMMA, s-a actionat pentru depistarea și cercetarea cetățenilor români și străini implicați în activități infracționale de transfer de bani în mod ilegal. În cadrul acțiunii au fost efectuate 17 percheziţii domiciliare şi au fost audiate un număr de 85 de persoane faţă de unele dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
De asemenea, au fost identificați 134 de „cărăuşi de bani” (cetăţeni români, bulgari şi moldoveni), 198 de tranzacţii frauduloase, cu valoarea de aproximativ 2.420.000 euro, precum și 205 victime din Europa, Australia şi S.U.A..
Sintagma „money mule” (cărăuș de bani) se referă la persoane recrutate de către grupuri infracționale organizate în vederea primirii şi retransmiterii ulterioare a sumelor de bani obținute în mod ilegal, aceste tranzacții fiind efectuate din conturile bancare ale unor persoane din diferite state europene, scopul fiind acela de a ascunde beneficiarul final al respectivelor sume de bani. Persoanele recrutate pot participa benevol la activitatea ilicită, însă există situații în care unii dintre participanți nu realizează faptul că acțiunile favorizează un spectru larg de activități infracționale.
Lasa un raspuns