La acest eveniment au luat parte Gheorghe Codreanu – președinte al Tribunalului Suceava, Mărioara Ignat – judecător la Tribunalul Suceava, Lucian Beșa – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Lăcrămioara Bălan – șef Serviciul Județean de Medicină Legală, Camelia Ignătescu reprezentând Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Ana-Maria Zamcu – auditor de justiție în cadrul Institutului Național de Magistratură, Focșa Diana – avocat stagiar cabinet de avocatură Ignătescu Camelia.
Conferința a debutat cu prezentarea profesiei de cadru universitar la Facultatea USV, a lectorului universitar, Camelia Ignătescu, care a arătat cum poate un student să îmbrățișeze această nobilă carieră.
”Pentru a ajunge profesor universitar trebuie să absolviti un master, să fiți înscriși la doctorat sau să aveți doctoratul, iar media de absolvire trebuie să fie minim 8.50”, a declarat Camelia Ignătescu.
Judecătoarea Mărioara Ignat a spus că profesia de judecător are ca obiectiv căutarea adevărului, chiar dacă de multe ori este dificil.
„A fi judecator este foarte frumos pentru că îți oferă o independență care trebuie asociată cu buna credință dar în acelasi timp are și obligații și restricții” a explicat Mărioara Ignat.
Lucian Beșa, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a vorbit despre avantajele absolvirii acestei facultăți, spunând că un jurist se descurcă bine oriunde.
Medicul legist, Bălan Lăcrămioara, a vorbit despre profesia care a îmbrățisat-o în urmă cu ceva ani și care i-a adus nenumărate satisfacții, deoarece există studenți care vor să cunoască tainele meseriei de medic legist.
„ Sunt studenți care vor să mergă mai departe și i-am sustinut în acest sens. Azi aveti lângă voi două persoane care s-au realizat profesional urmându-și visul. Îmi doresc ca o bună parte din cei din sală să le urmați exemplul” a conchis Lăcrămioara Balan. Președintele Tribunalului Suceava, Gheorghe Codreanu a exemplificat care ar trebui să fie atributele unui bun judecător şi le-a transmis celor prezenți că pe lângă aria curiculară care este cerută, studenții ar trebui să îşi lărgească orizontul cunoașterii.
Pentru a exemplifica cât mai clar tema discuției panel organizatorii au invitat-o și pe Diana Focșa, o târără avocată stagiară care le-a vorbit despre carieră și despre faptul că avocații prin natura meseriei interacționează cu toate clasele sociale. Momentul pe care o bună parte dintre studenți îl așteptau a fost prezentarea făcută de domnișoara Ana-Maria Zamcu care a vorbit despre experiența admiterii la Institutul National de Magistratură. Ea a arătat că nu doar cunostințele juridice contează ci și logica în trecerea examentului la INM.
”Pentru a fi admis în Institutul Național de Magistratură este nevoie de răbdare, ambiție, învățătură”, a spus Ana-Maria Zamcu.
La final, stundenții i-au asaltat timp de o oră pe profesioniștii din domeniu cu întrebări care să le clarifice care le sunt oportunitățile în calitate de studenți la drept.
Dicuția panel „Oportunitățile studenților la drept” s-a bucurat de un număr foarte mare de participanţi, care au arătat interes pe toată durata prezentării.
Lasa un raspuns