Pacea adevărată nu poate fi construită pe minciuni, frică sau exclusivism

de Dragoş Huţuleac

Europa traversează astăzi una dintre cele mai dificile etape ale istoriei sale recente. Războiul din Ucraina nu este doar o criză regională, ci un test pentru întreaga civilizație europeană. Efectele sale se resimt peste tot: economii slăbite, democrații vulnerabilizate, propagandă care polarizează și o societate tot mai obosită de conflicte și incertitudini. În acest context, întrebarea nu mai este dacă se va ajunge la pace, ci ce fel de pace va fi.

„Pacea durabilă” nu poate fi doar o frază frumoasă, ci un obiectiv concret, bine fundamentat. Experiența ultimului secol ne arată că pacea superficială, bazată pe compromisuri pripite sau pe realităţi politice injuste, nu face decât să pregătească terenul pentru alte conflicte. Adevărata pace, cea care rezistă în timp, se clădește pe câteva piloni esențiali: respectul suveranității naționale, controlul armamentului, democratizarea autentică și cooperarea internațională bazată pe încredere reciprocă.

Din păcate, deciziile actualelor elite europene par mai degrabă să alimenteze crizele decât să le soluționeze. Îmbrățișarea necondiționată a înarmării, susținută de o propagandă care amplifică fricile și clișeele ideologice, nu aduce pacea mai aproape. Dimpotrivă, această abordare prelungește suferința, adâncește prăpastia dintre popoare și întârzie reconcilierea acestora.

România, prinsă în vârtejul deciziilor internaționale plătește, din punctul meu de vedere, un preț disproporționat. Decidenții autohtoni, lipsiți de viziune și de curajul de a propune soluții proprii, contribuie la perpetuarea unei situaţii de fapt care nu aduce beneficii țării noastre. În loc să promoveze o politică externă orientată spre dialog și negociere, România se mulțumește să urmeze directivele altora, pierzând ocazia de a se poziționa ca un actor relevant în eforturile de pace.

Totuși, speranța nu este pierdută. Dincolo de zgomotul propagandei și de calculele geopolitice cinice, există voci care cer o schimbare de paradigmă. O astfel de schimbare presupune, mai presus de toate, realism politic. În loc să perpetuăm iluziile unei victorii totale sau să ne agățăm de soluții care au eșuat deja, trebuie să învățăm lecțiile trecutului. Războaiele nu se câștigă doar pe câmpul de luptă. Ele se câștigă mai ales la masa negocierilor, acolo unde curajul, înțelepciunea și respectul pentru celălalt fac diferența.

„Pacea durabilă” înseamnă mai mult decât încetarea focului. Înseamnă construirea unui viitor comun, în care fiecare popor, indiferent de istorie sau granițe, să își găsească locul și să fie respectat. Este nevoie de o Europă care să recunoască diversitatea ca pe o forță, nu ca pe o slăbiciune, și de lideri capabili să privească dincolo de ciclurile electorale și de interesele pe termen scurt.

Astăzi, mai mult ca oricând, Europa trebuie să aleagă: va continua să rătăcească pe calea conflictelor nesfârșite sau va avea curajul să deschidă un nou capitol al istoriei sale? Răspunsul nu va veni ușor, dar un lucru este sigur: pacea adevărată nu poate fi construită pe minciuni, frică sau exclusivism. Ea se clădește cu răbdare, cu respect și cu dorința sinceră de a învăța din greșelile trecutului. Iar pentru aceasta, fiecare voce contează. Inclusiv a noastră, a românilor.