Un pădurar a fost asasinat de hoţii de lemne, în Maramureş. Trei copilaşi au rămas fără tată, după o crimă cumplită. Pădurarul, care are 37 de ani, a cerut ajutor la 112, dar poliţiştii au ajuns prea târziu.

Bărbatul a fost găsit mort într-o zonă montană din vecinătatea localităţilor Lăpuşul Românesc şi Rogoz, fiind atacat de hoţii de lemne, a declarat miercuri noaptea prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.

„Am fost sesizaţi cu privire la un caz de persoană găsită decedată prin împuşcare. Este vorba despre un lucrător silvic găsit mort. Procurorul de caz se deplasează la faţa locului. Incidentul a avut loc într-o zonă montană. (…) Din primele informaţii, a fost vorba despre o armă de vânătoare. Cauza a fost înregistrată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor’, a spus Bogdan Gabor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat că bărbatul decedat era în vârstă de 37 de ani.

„În această seară, într-o pădure dintre localităţile Rogoz şi Lăpuşul Românesc, a fost găsit decedat un bărbat în vârstă de 37 de ani. S-a constituit echipă complexă de cercetare, care desfăşoară activităţi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul.”, a declarat Florina Meteş.

Sursa: Observator

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.