Marți, 12 februarie, la ora 9:20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din comuna Marginea, o femeie de 43 de ani din judeţul Timiș nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturismul condus în fața sa de o femeie de 28 de ani din comuna Suceviţa, care a frânat și a virat spre stânga pentru a întoarce pe podețul din fața unui imobil, ocazie cu care, a intrat în coliziune faţă spate cu acesta.   

În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei de 25 de ani din comuna Suceviţa, pasageră în autoturismul condus de femeia de 28 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cele două conducătoare auto au fost testate de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.