Sâmbătă, 22 martie 2025, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, a avut loc etapa județeană a Concursului național pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău!”, ediția 2025, organizat de Ministerul Educaţiei și Cercetării în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor și Inspectoratul Șolar Județean Suceava.

Acest concurs a fost gândit cu scopul de a forma generaţii de consumatori conştiente de drepturile lor legitime. În momentul în care tinerii învaţă despre drepturile lor în calitate de consumatori, ei vor şti să aleagă dintre produsele şi serviciile de pe piaţă pe cele care corespund cel mai bine intereselor lor.

Totodată, ei vor şti să sesizeze abuzurile operatorului economic şi vor şti să ceară calitate, refuzând să cumpere produse necorespunzătoare sau neetichetate corect. Scopul concursului este de educare şi conştientizare a tânărului consumator asupra drepturilor şi intereselor sale legitime.

 Competiţia s-a adresat elevilor din şcoli generale şi licee, indiferent de profil, şi urmăreşte dezvoltarea spiritului critic al tinerilor în ceea ce priveşte drepturile consumatorilor. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni:

  1. „Desen / creație grafică cu eticheta unui produs dulce bio”, secțiune care se adresează elevilor din clasele I – VIII. La categoria – Desene clasele I – VI au fost înscrise un număr de 11 lucrări, iar la categoria – Desene clasele VII – VIII au fost înscrise un număr de 14 lucrări. Au fost premiați un număr de 16 lucrări.
  2. Tema ediţiei din acest an pentru elevii din clasele IX-XII a fost „Vulnerabilitatea tinerilor faţă de expunerea la publicitatea produselor cu tutun, energizante şi jocuri de noroc, inclusiv campanii pe social media”. Această secțiune a constat prin susținerea unui test grilă și eseu pe tema „Impactul negativ asupra tineriloral publicității la produse cu tutun, energizante și jocuri de noroc”.

 Au participat un număr de 7 elevi de la unitățile școlare din județul Suceava și au fost premiați un număr de 4 elevi.

Prin această iniţiativă, ANPC şi Ministerul Educaţiei îşi propun să contribuie la educaţia tinerilor privind protecţia consumatorilor şi să îi ajute să devină mai conştienţi de influenţa publicităţii asupra alegerilor lor de consum, se arată în comunicat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.