În data de 25 august, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost declanşată o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 10.55, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza localității Falcău, patru bărbați de origine afro-asiatică, care nu își justificau prezența în zonă de frontieră.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că trei sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste între 29 și 32 de ani, iar unul este din Yemen în vârstă de 42 de ani. Cei patru au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei patru cetățeni străini au fost preluați de către autoritățile de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
Lasa un raspuns