Concertul extraordinar de colinde „Nașterea Domnului Nostru” de la Dorna Candrenilor ajunge anul acesta la cea de-a IV-a ediție. Astfel că, după ce anul trecut evenimentul a fost unul demn de Sala Palatului, și în 2023 autoritățile locale au hotărât să țină ștacheta la fel de sus. Invitații speciali ai zilei vor fi Paula Seling și Corala Armonia, însă în fața publicului vor evolua și membrii Ansamblului Folcloric „Plai Bucovinean” din Dorna Candrenilor.
Așadar, primarul Dănuț Candrea îi invită pe oameni duminică, 17 decembrie, începând cu ora 15:00, la Casa de Cultură din localitate, să ia parte la deosebitul eveniment prilejuit de marea sărbătoare a Nașterii Domnului.
„Dragii mei, vă invit la acest concert extraordinar de colinde pentru a ne putea bucura împreună de prezența artiștilor invitați și de atmosfera de sărbătoare. Vor fi momente de neuitat”, a transmis primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Dorna Candrenilor și prezentat de jurnalista Raluca Bercea.
Intrarea în sală este liberă.
Lasa un raspuns