În Suceava, anul școlar 2015-2016 ar trebui să fie ultimul pentru 101 profesori care au ajuns la vârsta pensionării. Alți 8 profesori, de mult trecuți de prima tinerețe, au insistat să rămână la catedră, dar au fost respinși de administrațiile școlilor, tocmai pentru că sunt prea în vârstă.
În condițiile în care în fiecare an zeci, dacă nu chiar sute, de tineri profesori își dau examenul de titularizare dar nu își găsesc un post bun, tocmai pentru că sunt ocupate de profesori care, deși beneficiază de pensie, mai predau și la ora asta, de ce se mai practică acest lucru?
De ce lăsăm la catedră profesori care nu mai pot ține pasul cu elevii anului 2016, când atâția și atâția tineri așteaptă să fie profesori?
Deși nu ne dăm seama, profesorii ar trebui să aibă (și în multe cazuri au) un impact deosebit asupra elevilor. Acest impact este, în ultima vreme din ce în ce mai nesemnificativ și tot mai negativ, însă nimeni nu știe de ce și ce se poate face. Poate primul pas este să acceptăm la catedră profesori tineri care sunt capabili să ajungă pe aceeași lungime de undă cu elevii care au un trai tehnologizat. Și ca să nu-i lăsăm de izbeliște pe profesorii pensionari, le putem găsi și lor o ocupație. Experiența lor, este fără doar și poate importantă, atât pentru ei cât și pentru generațiile următoare, astfel că poate fi transpusă și în alte moduri, nu doar în sălile de clasă cu elevii. Experiența poate fi împărtășită cu mai tinerii colegi de breaslă, în altfel de cursuri pentru profesori, în care profesorii pensionari pot rămâne profesori informali.
Iar dacă pentru profesori nu este greu să se impună în fața elevilor, elevii au probleme cu adaptarea la un stil de predare diferit, care în zilele noastre nu mai este valabil.
Voi ce credeți? Pot fi profesorii dascăli până la moarte sau trebuie să se retragă la momentul potrivit și să lase locul unor generații mai noi?
Lasa un raspuns