În fiecare an, pe data de 25 martie, de „Bunavestire”, mănăstirea Moldovița îți sărbătorește hramul. Până acum, alături de obștea maicilor s-au aflat stareți si starețe din eparhie, invitați și credincioși veniți din comunele învecinate, numărul persoanelor care participau la această slujbă fiind unul semnificativ.

Hramul de anul acesta , din păcate, nu va mai fi la fel, iar anunțul a fost făcut la finalul slujbei de duminică, 22 martie.

„ Voi încheia cuvântul, spunându-vă cu tristețe și durere că, după ani de zile, miercuri, 25 martie, când va fi hramul mănăstirii, nu va mai fi slujba de hram așa cum o știți. Ne aliniem și noi ordinelor care vin de la conducerea țării și pentru a vă proteja și pe dumneavoastră, vom face doar rugăciunea așa ca și astăzi, aici pe scenă, rugându-ne pentru sănătatea dumneavoastră și a noastră. Fie ca Bunavestire care a fost făcută în Nazaret să fie făcută și aici, anunțându-ne că Hristos vine  să ne salveze și să ia de la noi această boală ucigătoare. Așadar, ne vom ruga ca si astăzi fără fastul pe care, poate, îl impunea hramul mănăstirii Moldovița. Nu vom avea episcop la rugăciune, vom fi poate noi și câțiva părinți dacă vor accepta invitația”, a transmis părintele Mihai Botezat. 

De asemenea, acesta a mai adăugat că Î.P.S Pimen va reveni în altă zi la mănăstirea Moldovița, iar data va fi anunțată ulterior.

„S-a hotărât ca slujba de hram să fie în altă zi, în vară, adică să vină și Î.P.S. Pimen, însă noi vă vom anunța exact în ce zi”, a mai transmis părintele de la mănăstirea Moldovița.

Biserica Mănăstirii Moldovița este una dintre cunoscutele lăcașuri de cult cu pictură exterioară ale Bucovinei. Aici frescele s-au păstrat mai bine decat în alte părți, pelerinii si iubitorii de artă admirând cromatica vie a reprezentărilor și calitatea detaliilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.