Perchezițiile efectuate marți de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, în 15 locații situate în județele Suceava și Botoșani, au fost în cadrul unei cauze penale ce viza suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada 2013-2015. Percheziţiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale.

Surse neoficiale spun că, această anchetă se învârte în jurul comisarului-şef Nelu Fediuc, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, trimis deja în judecată de DNA în alte două dosare penale privind constituirea unui grup infracțional organizat ce se ocupă cu introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă,. Și asta nu ar fi tot, se pare că ar fi încercat, prin intimidare, să determine schimbarea declaraţiilor mai multor martori în favoarea lui. În cazul anchetei derulate marţi, un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-ucraineană, i-ar fi oferit în repetate rânduri mită lui Fediuc, în vremea în care acesta era şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, pentru a închide ochii la activitatea de contrabandă pe care acesta o coordona. Fediuc ar fi încasat de la ucrainean câte 2.000 de euro pe lună, în intervalul 2008-2013.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.