„În perioada următoare, angajații MAI vor avea în vedere dinamica solicitărilor de schimbare a reședinței persoanelor, pentru a preîntâmpina situațiile fictive care au scopuri strict electorale”, precizează o informare din partea instituției. De asemenea, cazurile în care la aceeași adresă este stabilită reședința unui număr mare de persoane vor fi verificate în teren, mai avertizează autoritățile. În paralel, la nivel național, MAI a demarat și o amplă campanie de informare a alegătorilor cu privire la prevederile legislative care reglementează derularea campaniei electorale și a alegerilor
Persoanele care își schimbă reședința în perioada următoare vor fi verificate de autorități
![](https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2013/04/buletin1.jpg)
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, în următoarea perioadă, va avea în vizor toate schimbările de reședință, pentru a preveni situațiile în care acest lucru este făcut strict în scop electoral.
Lasa un raspuns