În perioada ianuarie – iunie 2016, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, dar şi prin intermediul furnizorilor de formare autorizaţi, 12.137 de persoane.

10.761 dintre acestea sunt şomeri şi 1.022 persoane care nu beneficiază de gratuitate.

Cele 623 cursuri gratuite începute în perioada ianuarie – iunie 2016 sunt finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (621) şi din alte fonduri (2) şi vizează calificarea sau recalificarea (63,24%), dar şi iniţierea, perfecţionarea şi specializarea (36,76%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a unor categorii de angajaţi.

Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat în rândul persoanelor peste 45 de ani (30,15%), urmate de cele din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (29,14%), de cele între 25 şi 35 de ani (23,19%) și de tinerii sub 25 de ani (17,52%).

În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 44,78%, au studii medii, 36,78% studii primare şi 18,44% studii universitare.

Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: inspector/referent resurse umane (1.021 şomeri), lucrător în comerţ (795), operator introducere validare şi prelucrare date (787), bucătar (626), agent de securitate (606), contabil (553), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (362), competențe în limba engleză (348), instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze (327), manichiurist – pedichiurist (251).

Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 8.628 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 30 iunie 2016.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.