Medicul Cristian Irimie, șeful Secției de Obstetrică Ginecologie, a anunțat că în fiecare an, la maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, sunt înregistrate peste 3.000 de nașteri, în primele șase luni din 2016, fiind înregistrate 1.520 de nașteri.

„Conform evoluției din ultimii patru ani, am pornit de la 3.176 de nașteri în 2013, având un vârf de 3.228 de nașteri în 2014 și 3.120 de nașteri în 2015”, a declarat Cristian Irimie.

Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean Suceava acordă asistență medicală pentru toate pacientele din județul Suceava, asigurând atât urgențele medico-chirurgicale prin serviciul de gardă permanent, cât și consultațiile cazurilor cronice prin serviciul de ambulatoriu. De asemenea, maternitatea asigură asistență de specialitate pentru cazurile ce sunt îndrumate de la celelalte maternități din județ și din județul Botoșani.

În prezent, maternitatea dispune de 100 de paturi, iar în secție îți desfășoară activitatea 8 medici cu normă întreagă, din care 7 sunt medici primari, iar unul este medic specialist, dar și doi medici rezidenți veniți de la Cluj. Durata medie de spitalizare în secție este 3,68 de zile. Secția beneficiază de echipamente corespunzătoare, cu echipamente și aparatură performantă, având în dotare chiar și un aparat de ecografie 4D.

Un lucru îngrijorător pentru personalul de la Maternitatea Suceava îl reprezintă numărul  mare al pacientelor minore.

„Ne îngrijorează că există încă destul de multe paciente cu vârsta sub 18 ani, am avut chiar și o pacientă care a născut la vârsta de 13 ani. Sunt probleme, pentru că impun complicații nu atât medical, cât mai ales social”, a declarat Cristian Irimie.

Medicul șef al secției Obstetrică – Ginecologie este nemulțumit și de colaborarea „nu totdeauna colegială” cu specialiștii din județ.

„Mulți colegi profită de faptul că Maternitatea Suceava este tot timpul cu porțile deschise și îndrumă, mai ales la sfârșit de săptămână, toate cazurile depășite, cazuri care s-au complicat stând la ei”, a concluzionat Cristian Irimie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.