Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dat publicității un raport după o săptămână de verificări în toată țara. Astfel, în perioada 9 – 16 noiembrie a.c., pompierii au realizat 1.000 controale la operatori economici din categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf / spectacol și mall-uri, unde au fost constatate 3.218 deficiențe, dintre care 432 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 2479 sancțiuni contravenționale (1.584 avertismente și 895 amenzi contravenționale), în cuantum de 8.579.770 lei.
Principalele nereguli identificate în teren au constat, potrivit IGSU, în deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizației de securitate la incendiu, nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis și a efectelor speciale artistice/pirotehnice, precum și cele referitoare la reglementarea fumatului. Cu prilejul controalelor executate au fost depistate însă și 37 încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, situație care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul alimentației publice și de agrement.
Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 707 acțiuni de recunoaștere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.
Pe durata derulării activităților, personalul specializat al inspecțiilor de prevenire a desfășurat 295 exerciții de evacuare la care au participat peste 2.100 de persoane.
Şi mulţi agenţi economici din judeţul Suceava care au activităţi încadrate în categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf / spectacol și mall-uri au fost controlate.
Lasa un raspuns