În perioada 11-13 martie, elevii susțin simularea  Evaluării Naționale 2019.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, în județul Suceava sunt 14 503 elevi în clasele a VII-a și a VIII-a.

Dintre aceștia, la proba de Matematică, au fost prezenți 13 578 și absenți 925. Dintre cei prezenți, 6 695 sunt din clasa a VII-a și 6 883 din clasa a VIII, în timp ce dintre elevii care au absentat, 502 sunt din clasa a VII-a și 423 din clasa a VIII-a.

„Nu a avut loc niciun fel de incident, simularea la Matematică defășurându-se conform graficului”, a precizat Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Reamintim că la proba de Limbă și Literatură Română au fost prezenți 13 651 și 852 absenți.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.