„Pot să vă spun că brânza Schweitzer, care se făcea în Dorna, se face acum în Franța, iar cașcavalul Rucăr se face în Croația, și are marca „La Dorna” pe el. La Vatra Dornei au existat șapte fabrici de lapte, care produceau brânzeturi de cea mai bună calitate din România, și chiar din Europa. Acum se produc brânzeturi care poartă această marcă, dar peste mări și țări: în Franța, Austria sau Croația. Noi acum mâncăm produse care ne poartă numele de „La Dorna”, dar care nu sunt nicidecum din Țara Dornelor”, a spus Dulgheru.
„Munții României, încotro”?
Cunoscutul medic veterinar este îngrijorat și de faptul că oamenii sunt tot mai puțin încurajați să lucreze terenurile, acesta considerând că ar trebui făcut ceva, cât mai curând, pentru a salva „muntele”.
„De anul acesta subvenția s-a redus aproape la zero pentru zona defavorizată, iar din cele 37 de comune ale județului nostru, care se încadrau ca fiind zone defavorizate, care primeau subvenție pe „vaca defavorizată”, acum nu mai primesc decât 100 de persoane, din 18.000. Suntem zona în care se cresc cele mai multe bovine, mai exact un număr de 70.000, ceea ce înseamnă 7% din totalul României. Acum eu vă întreb:<munții României, încotro?>. Dacă dispare crescătorul de animale, de produse autohtone vorbim doar la timpul trecut. Atât crescătorul de animale, cât și produsele sunt într-un mare pericol, întrucât nu se dă subvenție pentru crescătorul de animale, iar el dispare, și atunci zona de munte a devenit o piață deschisă pentru produsele din Uniunea Europeană”, a declarat pentru SuceavaLive, Petrea Dulgheru.
Soluțiile salvatoare, după părerea medicului Dulgheru
Petrea Dulgheru nu vorbește doar în numele său atunci când își exprimă nemulțumirile, el transmițând mesajele mai multor fermieri din acest județ. Cu toate acestea, nu refuză să le transmită un mesaj și celor care sunt în măsură să vină în sprijinul acestor oameni.
„Vocea lui Dulgheru este de fapt, o trâmbiță a muntenilor. Guvernanții trebuie să vină și să sprijine fermierii, la fel cum o fac alte state, dar și să găsească o soluție, ca producătorii să aibă o făbricuță a lor, să beneficieze de procesare și vânzare directă”, a conchis Petrea Dulgheru.
Lasa un raspuns