Plafonul de salarii al Primăriei Suceava va fi majorat anul acesta cu 7 %, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat astăzi de către Consiliul Local Suceava. Astfel,  salariul de bază al angajaților unității administrativ teritoriale se va majora.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, propunerea de stabilire a salariilor de bază valabile începând cu data de 1 ianuarie 2019 pentru personalul aparținând familiei ocupaționale “Administrație” este următoarea: actualizarea cuantumului brut al salariilor de bază stabilite prin H.C.L. nr.3/2018 prin înmulțirea coeficienților corespunzători salariilor de bază prevăzute de H.C.L. nr.3/15.01.2018 cu salariul minim brut pe țară garantat în plată valabil începând cu data de 01.01.201 9, aprobat prin H.G.R. nr. 937/2018, care este de 2.080 lei.

Precizăm că stabilirea salariilor de bază individuale, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2019 se va face de către primarul municipiului Suceava, utilizând salariile de bază aprobate prin Hotărârea Consiliului Local, cu respectarea celorlalte prevederi  legale aplicabile în materie și va fi corespunzătoare încadrării personalului din luna decembrie 201 8 în funcție și grad – pentru funcții de conducere, respectiv în funcție grad/treaptă  și gradație pentru funcții de execuție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.