Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune, similară metodei ”accidentul”, persoanele care devin victime ale unor astfel de infracțiuni fiind cu precădere cele vârstnice.
Acestea sunt contactate, de regulă, pe telefonul fix de persoane necunoscute care le aduc la cunoștință faptul că o rudă apropiată se află în spital în stare foarte gravă și are nevoie de un concentrator de oxigen.
Astfel, persoanele în cauză solicită sume de bani pentru asigurarea acestui aparat. Victimele predilecte sunt persoanele vârstnice, acestea manifestând un sentiment suplimentar de empatie, prin raportare la propriile probleme de sănătate.
Recomandăm cetățenilor să nu dea curs unor astfel de solicitări, să nu transfere, să nu înmâneze sume de bani și să nu divulge date personale în cadrul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de persoana care i-a contactat.
De asemenea, îi sfătuim să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, pentru a verifica dacă cel în cauză este internat într-o unitate medicală.
Totodată, recomandăm membrilor de familie (copii, nepoți) să relaționeze cât mai des cu rudele vârstnice și să le explice aceste moduri de operare infracționale, precum și mijlocele prin care se poate preveni victimizarea.
În același timp, recomandăm cetățenilor ca, în situația în care primesc astfel de apeluri telefonice, să sune imediat la numărul de urgență 112 și să ne solicite sprijinul.
: revista floare albastra = blue : și mai e o metoda _ de exemplu la birt bosanci -;lângă primărie _ patronul consilier aur strânge semnături prin copiere carte de identitate _ apoi în Suceava plimba cu femei câini care se sărută cu câini și îi chisa pe locuri publice colturi de magazine infectând nu cu covid ci cu alte tipuri de boli de plămâni populația _ aceștia sor copil femeie sunt organizați și hotărâți să sune la poliție dacă ești ținta lor _numai că soțul polițist sau doamna polițistă trebuie să știe că dacă se trag din securiști sovietici legea îi valabilă și pentru ei _ eu îl susțin pe Crin Antonescu _ nu susțin un securist sovietic aflat pe listele lui pacepa !*:deci când dați semnături de susținere a unui candidat la alegerile presidentiale fiți foarte atenți daca va aflați în fața unor infractori bolșevici !*:
: și mai e o metoda _ stai cu o camioneta in care pui câțiva copaci tăiați dintr- sursa obscură _ in fata la birtul de lângă primăria bosanci _ apoi după ce culegi noi informații _ te duci prin sat pe capul oamenilor în cartea _ ținta fiind _ nu vânzarea respectivelor lemne ilegal obținute spre vânzare ci controlul financiar asupra populației din bosanci _ unde _acum _ pentru că mafia politica a desființat postul de politie al comunei bosanci_ mortalitatea in rândul populației de vartra a treia a crescut în ritm exponențial _exemplu _ întrebare publica _ cine îs cei doi cu respectiva camioneta _ rezolventa e simpla _ ar trebui sa aibă un număr de înmatriculare la mașină _ o poza cu celularul – problema este unde să trimiți aceasta fotografie spre o autorizata _ adică în competența legală a identificare a problemei _ spre exemplu sa nu confundam cultura română cu a pune un câine în scutece roșii și a te sărută cu el !*: