Pentru siguranţa cetăţenilor, în zilele de Crăciun, la nivelul judeţului Suceava, zilnic, peste 250 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în special, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi europene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.
Prezența activă a polițiștilor, în zilele Crăciun, a făcut ca numărul infracțiunilor săvârșite cu violență și cele de natură judiciară să se situeze, la nivel naţional, sub media anului trecut (o scădere de 24%).
De asemenea, polițiștii au acționat și pe principalele drumuri naționale și europene, astfel încât nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic.
Sărbătorirea Crăciunului în siguranță s-a datorat și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.
În această perioadă (24 – 26.12.2016) poliţiştii au intervenit la 248 de evenimente sesizate, fiind constatate 80 de infracţiuni. Au fost constatate 35 de infracţiuni contra persoanei, 23 de infracţiuni contra patrimoniului, 18 infracţiuni contra siguranţei rutiere şi 2 infracţiuni la legi speciale. Au fost cercetate pentru săvârşirea de fapte penale 34 de persoane, faţă de 2 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive privative de libertate.
Au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 100.000 lei.
De asemenea, au fost suspendate 32 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.
Totodată, poliţiştii vă recomandă să adoptaţi o manieră prudentă de conducere, circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic și evitați efectuarea depăşirilor periculoase.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.
Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.
Lasa un raspuns