Acesta se arată nemulțumit de modul în care aleg acești politicieni să expună anumite situații în fața populației, pentru că, susține acesta, în realitate lucrurile arată altfel.
„Parlamentarii suceveni care vin și trimit comunicate de presă doar cu fotografii în care arată bine și spun că fac interpelări, la nivel de Senat sau de Camera Deputaților nu știu că unii oameni au habar de cum arată situația în realitate. Vă spun eu cum se fac interpelările: eram secretar de stat și mergeam la interpelări, joi după-amiază. Sala este goală. Citește parlamentarul interpelarea și o trimite mai departe prin plic. Un parlamentar adevărat poate avea putere, dacă vrea. Dacă parlamentarii suceveni făceau echipă pentru acest județ, se întâmplau multe. Ei una spun și arată în oraș, iar la ieșirea din Drăgușeni au uitat de unde sunt”, consideră Corneliu Popovici.
Parlamentarii suceveni, prieteni cu Cioloș
Popovici a mai subliniat că își amintește cum „strigau” în gura mare, unii parlamentari suceveni, că sunt prieteni cu Cioloș, iar în final, Suceava nu a câștigat nimic din acest lucru.
„A venit Guvernul Cioloș. Să zicem tehnocrat, dar mai mult îndreptat spre dreapta, decât spre stânga. Mă uitam prin presa suceveană cum țipau parlamentarii noștri de dreapta și spuneau că Cioloș este prietenul Sucevei, că ei se cunosc cu Cioloș, că le-a fost șofer, asistent și așa mai departe. Nu s-a întâmplat nimic. Mai mult decât atât, după ce s-a stabilit bugetul, am început să răsfoiesc și eu anumite capitole. Am găsit pârtia de la Voineasa, cu același domeniu schiabil, o investiție începută mult după Câmpulung, căreia Guvernul Cioloș i-a alocat peste 15 milioane de euro. Poate acum au politicienii o explicație”, a conchis Popovici.
Lasa un raspuns