„Dacă cei care conduc astăzi Consiliul Județean își doresc să promoveze Bucovina doar în fața bucovinenilor vor avea parte de voturi. Dacă se dorește însă, ca această ramură a turismului să fie una profitabilă și viabilă, atunci promovarea trebuie dusă la consumatorul de turism. Promovarea trebuie făcută în afara județului, în afara țării. Acolo trebuie să ne promovăm căci de acolo trebuie să ne vină turiștii. Dacă ne vom promova noi între noi aici, datele statistice vor rămâne aceleași. Bucovina ar trebui să fie promovată în marile orașe ale lumii: Londra, Berlin Milano, pentru că de acolo trebuie să ne vină turiștii, iar la sfârșitul acestui mandat, cei de la Consiliul Județean să ducă Bucovina în revistele de specialitate ale turismului mondial”, a declarat președintele interimar al PMP Suceava, Corneliu Popovici.
Corneliu Popovici a mai subliniat și faptul că promovarea Bucovinei n-ar trebui făcută doar de către Consiliul Județean, ci ar trebuie să existe și un Consiliu Consultativ, care să hotărască cum trebuie promovată Bucovina.
Lasa un raspuns