România, mileniul trei, azi. Realitatea bate până și romanul lui Orwell deoarece în Ferma Animalelor era totuși vorba de ceva ființe înzestrate cu gândire rudimentară pe când noi suntem doar niște plante.

Revoluția televizată a instalat minciuna pe tronul adevărului și lozinca pe postul realității de asemenea manieră încât răsfirații posesori de rațiune au devenit buruieni distruse rând pe rând de pesticidele guvernanților sau de inutilitatea efortului lor. Ceea ce n-au reușit comuniștii cu lagărele și Securitatea, au reușit urmașii lor cu minciuna și promisiunile neonorate. Fiecare cetățean e ”liber” să facă tot ce vrea, atât de liber că nu are timp să constate că poate să facă tot mai puțin din ceea ce vrea. Dacă aflăm de la televizor că suntem mai bogați și trăim mai bine, ne ocupăm liniștiți locul, numărul 585, rândul 900, din lanul de secară numărul 8000 și așteptăm cu încredere hotărârile porumbilor care ne conduc.

De ce ne conduc porumbii? Păi mai întâi pentru că sunt mai ”înalți” ca noi având astfel o mai bună privire de ansamblu, pe urmă sunt mai bine organizați ca noi, beneficiind atât de legături de interese cât și de legături familiale și nu în ultimul rând pentru că ei ”moștenesc” valorile imuabile ale neamului românesc, pământul între degetele de la picioare și vidul din creier. După ce și-au ridicat cu răbdare postamentul timp de 20 de ani, porumbii și-au asumat postura de demnitari, adică rolul de conducători definitivi ai lanului de secară și au pornit hotărât la excluderea grâului din societate pentru a face loc culturilor de buruieni obediente care ”sufocă”, la ordin, orice tip de floare care se încăpățânează să răsară.

Porumbii nu fac rău, legile lor fiind menite să prezerve actuala ordine, dar au grijă să limiteze la zero posibilitățile noastre de a ne face bine. Chiar dacă, din greșeală mai scot câte o lege bună, uită să facă instrucțiunile de aplicare și totul reintră în normal. Aflați lângă robinetele de apă și depozitele de îngrășăminte, au mare grijă de obedienții care îi mențin la putere, armată, poliție și înalți funcționari publici, deoarece, fără ei se pot trezi, foarte repede, mămăligă sau furaj. Singura problemă este că mămăliga pe care o produc ei nu este foarte hrănitoare și românii sunt pe cale să se sature de regim, mai ales că respectivii porumbi necesită mult prea multe resurse pentru calitatea mălaiului produs.

Am numit ”de secară” lanul cetățenilor români deoarece efectul porumbilor asupra României a forțat 20% din populația țării să-și caute soluri mai permisive unde să poată deveni oameni ceea ce mi-a prilejuit un calambur pe care nu l-am putut scăpa. Românii au deveit un lan ”de se cară” pentru că îi găsești mai peste tot în lume, majoritatea căutând de lucru și condiții mai bune pentru viitorul copiilor lor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.