Secretarul de stat Oana Pintilei va părăsi Secretariatul General al Guvernului imediat ce premierul Ludovic Orban îi va semna eliberarea din funcție.
„Așteptăm deciziile de eliberare. Probabil că urmează în zilele următoare pentru că nu s-a schimbat nici secretarul genearal încă. Nu voi rămâne și este exclusă o astfel de situație în care să fac vreo înțelegere cu PNL”, a declarat, pentru SuceavaLive, Oana Pintilei.
Oana Pintiliei a fost numită secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului din luna februarie a anului 2018, adică de un an și nouă luni.
„După încheierea mandatului voi prezenta un raport care să cuprindă toate activitățile pe care le-am desfășurat. Voi reveni la Suceava și îmi voi relua activitățile pe care le-am desfășurat înainte de a-mi începe acest mandat”, a declarat Oana Pintilei.
Aceasta a adăugat că se întoarce acasă plină de energie și va supraveghea, cu maximă atenție, activitatea noului Guvern.
Trebuie precizat că Oana Pintilei are o afacere de familie, care are ca obiect principal prelucrarea lemnului.
Lasa un raspuns