Prefectura Suceava a transmis că la sfârșitul săptămânii trecute, valorile de trafic pe DN2 (E85), mai ales în ceea ce privește sensul spre ieșirea din țară a autovehiculelor transport marfă între localitățile Dărmănești și Siret au crescut în mod simțitor.  Procedurile de procesare, de partea ucraineană, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret au înregistrat sincope, fapt care a produs formarea unor coloane de autovehicule de transport marfă pe unul din cele două sensuri de mers ale drumului național. În dimineața zilei de luni, 12 decembrie a.c., coloana de peste 500 autocamioane se întinde pe o lungime de circa 25 km, până în proximitatea localității Dănila.

Prefectul Alexandru Moldovan, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dispus suplimentarea echipajelor poliției rutiere care acționează în vederea fluidizării circulației, în momentul de față în zonă acționând patru echipaje de poliție rutieră și ordine publică.

„Sunt în legătură permanentă cu reprezentanții Poliției de Frontieră, Autorității Vamale, Serviciului de Poliție Rutieră și ai primăriei orașului Siret, însă potrivit informațiilor parvenite de la partea ucraineană și a prognozelor, aceste valori ridicate de trafic se vor menține până spre finalul anului, un număr foarte mare de camioane transportând produse pentru sărbătorile de iarnă.

Vor fi echipaje de poliție și ordine publică în mai multe puncte pe traseu, pentru a-i determina pe șoferii de camioane să respecte regulile de circulație, inclusiv pe rutele ocolitoare pe care le-am stabilit și pe care aceștia trebuie să le urmeze.  Infrastructura actuală pe care o avem la dispoziție nu ne permite să venim cu foarte multe variante și soluții, prin urmare apelez la înțelegerea cetățenilor, cu precădere a celor care se deplasează spre și dinspre zona Rădăuți, asigurându-i că depunem toate eforturile pentru a îmbunătăți condițiile de trafic. În același timp, adresez rugămintea tuturor participanților la trafic români să respecte și să urmeze indicațiile echipajelor de poliție și ordine publică, astfel încât probabilitatea formării blocajelor să fie redusă la minimum posibil”, a declarat Alexandru Moldovan. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.