Prof. Alina Cuciurean, directoarea Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, a făcut un scurt bilanț al performanțelor înregistrate anul acesta, subliniind că instituția de învățământ derulează în procesul educational activități menite să sprijine modernizarea sistemului de învățământ profesional și tehnic în favoarea elevilor, prin schimb de bune practici şi creșterea motivației necesare pentru o învățare pe tot parcursul vieții.
„Suntem mândri de școala noastră, care este văzută ca o mare familie formată din profesori – elevi – părinți si care încearcă să transmită prin activitățile desfășurate valori ale dezvoltării existențiale atât în plan profesional, cât și în plan personal, într-un mediu inovativ si creativ pentru toți elevii. Acestea «plămădesc» aluatul din care va fi format viitorul angajat responsabil și adaptat.
Anul școlar 2023-2024 a fost o bucurie în care am cules roadele muncii în echipă: premii de mare valoare pentru noi la concursuri și olimpiade”, a transmis prof. Alina Cuciurean.
Premiile obținute de elevii Colegiului Silvic „Bucovina”:
  • Campionatul European al Tinerilor Silvicultori – European Championship în Forestry Skills, 2024:  locul I european, în proba de traseu forestier – loc reconfirmat după locul 1 european la proba de traseu forestier, editiile din 2019 si 2022, locul 1 pe echipe – fete si TROFEUL CAMPIONATULUI.
  • Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, Etapa Națională: Teodora Bedrule (clasa a IX-a)- premiul II și medalie de aur și Ioana Moroșan (clasa a XI-a) – mențiune și medalie de argint și etapa județeană: Timiș Emilia clasa a X-a E- Locul I și Vermeșan Luca, clasa a XI-a D Locul II;
  • Concursul de chimie „Academician Cristofor Simionescu”: locul I – Teodora Bedrule, clasa IX E și mențiune – Diana Macovei, clasa XI A.
  • Concursul Național „Tehnici matematice” – Etapa natională: Moroșan Ioana – locul 3 și Bedrule Teodora – mențiune;
  • Olimpiada Aria curriculară Tehnologii – domeniul Protecția Mediului: Veronica Petronela Candrea, clasa a XI-a – locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională;
  • Concursul național „Automobilul între DA și NU” – mențiuni Macovei Andrei și Șalvari Ionuț;
  • Concursul Național de CHIMIE „PETRU PONI”, Etapa națională, Diana Macovei locul III și etapa județeană Curcă Eliza premiul I;
  • Concursului Național de ISTORIE „Vreau să fiu ca Iuliu Maniu”: IIonel Robert și Fediuc Dumitru Iulian mențiune;
  • Olimpiada națională a sportului școlar – Badminton – Flavia Pîntea și Ionuț Olenici, locul 3;
  • Olimpiada Națională „Lectura ca Abilitate de Viață”, Etapa județeană , Neagu Darius Marian – mențiune;Andreea Forminte- mențiune
  • Concursul Național „Cangurul Lingvist” limba franceză: Uriciuc Gabriela, premiul I;
  • Concursul „Business Plan”, etapa județeană – mențiune elevele Rusu Teodora și Leuștean Alexandra;
  • Târgul regional al firmelor de exercițiu „Firma de exercițiu- rampă de lansare în carieră” Fălticeni – elevele Rusu Teodora și Leuștean Alexandra, premiul III la secțiunile imaginea firmei și tranzacții și mențiune la secțiunile mascotă și catalog.
  • Concursul national de revizte școlare: locul 1 – Elena Constantinescu Otcu , Teodora Bedrule
  • Concursul „O meserie pentru fiecare”:
  • Premiul I: Matiescu Adelina, Reuț Ana Maria, Mandici Alexandra, Todos Ryana Teodora;
  • Premiul II: Boca Mihaela, Sadici Alexandru, Netea Denis, Cotleț Ana Maria;
  • Premiul III: Coca Claudiu, Murar Răzvan, Cureș Marina, Turenschi Lăcrămioara.

„Nu ne oprim aici deoarece actul didactic este oarecum o misiune, iar a fi profesor este o meserie minunată care nu se termină când persoanele implicate vor dobândi un anumit nivel de conștientizare de sine cu privire la rolul lor. Toate rezultatele minunate ne rămân în suflet, dar pentru câteva dintre ele suntem tare mândri că le-am adus comunității câmpulungene, Bucovinei, României: MEDALIE de AUR și ARGINT la MATEMATICĂ, LOCUL I general TRASEU FORESTIER, LOCUL I LOTURI FETE și TROFEUL EUROPEAN CHAMPIONSHIP în FORESTRY SKILLS”,  a transmis prof. Alina Cuciurean.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.