Mai mulți preoți suceveni au înaintat un memoriu în care se arată nemulțumiți de faptul că o trupă de black metal din Suedia, Dark Funeral, va concerta la Suceava, în cadrul festivalului Bucovina Rock Castle. Conform preoților, temele trupei sunt „sataniste și resping creștinismul”.

Vă prezentăm în continuare conținutul memoriului semnat de preot profesor Justinian – Remus A. Cojocar, în calitate de președinte al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava:

 

„Printre trupele invitate se află şi Dark Funeral din Suedia. Pe pagina lor de internet: www.darkfuneral.se se află clipul de prezentare al trupei in care ard cruci, pentagrame, țin în mâini cranii şi capete de porci, beau sânge de animal.

Ţinuta lor este înspăimântătoare şi respingătoare.

Temele pe care ei le promovează prin muzica lor sunt Satanismul şi respingerea Creştinismului. Dăm exemple de câteva nume ale albumelor: Vobiscum Satanas, Teach children to Worship Satan, Diabolis interium.

Apreciem munca organizatorilor şi ştim că intenţia şi scopul este de a oferi un festival variat şi reuşit sucevenilor şi turiştilor care vin în Suceava.

Pe pagina de prezentare a festivalului Bucovina Rock Castle se menţionează că banul public se mai cheltuie şi pe acte de cultură, că muzica este o legătură puternică între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.

Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral este o imensă greşeală. Nu vrem din banul public să fie plătită trupa Dark Funeral! Concertarea acestei trupe nu este act de cultură, şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase.

Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău.

Chiar dacă nu vor arde cruci şi nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi vor bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor, ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!

dark funeral

Suntem un popor creştin şi credincios. Avem tradiţii sănătoase şi frumoase creştine. Să ne apărăm monumentele istorice de poluarea fonică agitătoare pentru Diavol!

Nu ne putem bate joc de înaintaşii noştri aducând sataniştii să cânte. Nu există niciun loc potrivit să cânţi diavolului. La Cetatea de Scaun este un paraclis unde oamenii în istorie s-au rugat lui Dumnezeu şi unde şi de acum înainte se vor ruga lui Dumnezeu.

Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti? Să avem evlavie la ocrotitorul orașului nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, la Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare care a apărat țara și cetatea de cotropitorii păgâni și s-a luptat pentru ca noi astăzi să fim creștini.

Venim cu rugămintea de a acționa cu mult calm și înțelepciune și să opriți concertarea trupei Dark Funeral la Festivalul Bucovina Rock Castle!

Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!”

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.