Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, a plecat în concediu în Republica Dominicană, în plin scandal al facturilor la energie. Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat, miercuri, că, pentru modul cum a gestionat problema facturilor, conducerea ANRE ar fi trebuit demisă.
Potrivit cursdeguvernare.ro, în plin scandal al facturilor la energie, Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a plecat în concediu.
Versiunea oficială este că preşedintele se află în concediu din motive medicale. Mai multe surse au declarat, însă, pentru cursdeguvernare.ro, că Dumitru Chiriţă a plecat în vacanţă în Republica Dominicană.
El lipseşte din instituţie de vinerea trecută, iar luni a fost văzut în zona Punta Cana a insulei.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat, miercuri, la Digi 24, că ”ANRE este o instituţie care trebuie reformată profund”.
”Eu aş fi demis conducerea ANRE pentru modul în care a gestionat problema facturilor. Cred că ANRE, din păcate, nu reuşeşte în niciun fel să fie ce ar trebui să fie, un reglementator. Preşedintele Chiriţă, ne-a spus vicepreşedintele Zoltan, că este la investigaţii medicale, noi am înţeles altceva, cert este că lipseşte de două săptămâni din ţară în plină criză a facturilor. Faptul că producătorii şi distribuitorii fac ce vreau fără să existe reglementare, faptul că au existat mai mult de un milion de facturi greşite pentru că distribuitorii au preferat să nu aplice reducerea la factură mi se pare o chestiune destul de gravă. Există o problemă cu ANRE, care a acţionat ineficient pe speţa creşterilor din energie”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, informează news.ro., potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns