Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, anunță că Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, va fi prezentă în perioada 10-11 martie, la Suceava pentru a se întâlni cu primarii din județ.

„Ca președinte al Organizației Județene PSD Suceava, atât în nume propriu cât și în numele colegilor parlamentari, consilieri județeni și al consilierilor locali social-democrați, am exprimat permanent dorința de colaborare cu Președintele Consiliului Județean spre binele locuitorilor județului Suceava și al tuturor comunităților locale indiferent de culoarea politică a celor care le reprezintă. O ultimă dovadă este prezența în județ, în data de 10-11 martie, a ministrului social-democrat, doamna Sevil Shhaideh care va prezenta tuturor primarilor județului noua variantă a Programului Național de Dezvoltare Locală”, a spus Ioan Stan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.