Președintele TNL Suceava, Alexandru Salup, a participat alături de președintele tineretului liberal, Mara Mareș, în perioada 1-3 noiembrie la Atena, la Congresul Tineretului Popular European(YEPP).

Salup s-a aflat printre cei peste 250 de delegați din toată Europa care și-au ales noua conducere. Acesta a precizat că TNL România a susținut-o pe Mara Mareș, care a candidat și a câștigat funcția de vicepreședinte al YEPP.

Tinerii liberali prezenți la congres au arătat că sunt la curent atât cu problemele cu care se confruntă Europa astăzi cât și cu viitoarele direcții de dezvoltare.

În cursul zilei de sâmbătă, la Atena au avut loc diverse dezbateri, iar potrivit președintele TNL Suceava, Alexandru Salup, printre vorbitori s-au numărat Manfred Weber și Alexander Stubb, doi oameni politici de dreapta care au capacitatea să conducă Comisia Uniunii Europene cu luciditate, într-o direcție avantajoasă pentru toate țările membre ale Uniunii.

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu alegerea noii conduceri, iar după câștigarea funcției de vicepreședinte al YEPP, Mara Mareș a declarat că se simte pregătită să reprezinte interesele tinerilor.

„E o onoare și un privilegiu că am primit astăzi voturile colegilor din cadrul Tineretului Popular European (#YEPP) pentru a-i reprezenta în calitate de vicepreședinte al organizaţiei!

Sunt pregătită să-mi pun experiența și energia în beneficiul celei mai mari organizații de tineret, cea a Partidului Popular European (#PPE). Politica europeană are nevoie de noi, iar prezența noastră acolo este esenţială. Viitorul Europei va fi, nu peste mult timp, responsabilitatea noastră și trebuie să ne asigurăm că vocea tinerilor este ascultată de astăzi, dar și că solicitările noastre sunt înţelese şi asumate la fiecare nivel al vectorilor de decizie din #Europa”, a spus Mareș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.