După aproape două luni de la tragedia care a îndoliat fotbalul românesc, decesul dinamovisului Patrick Ekeng, o primă persoană a fost pusă oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă.

Medicul Mihaela Duță, de pe ambulanța privată Puls, care a asigurat asistența medicală la meciul Dinamo – Viitorul, din 6 mai, a fost pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă. Aceasta a ajuns astăzi la sediul Parchetului Capitalei, unde a fost citată pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost pusă sub urmărire penală pentru ucidere din culpă. De asemenea, ea a fost pusă şi sub control judiciar. Mihaela Duță va fi cercetată în stare de libertate.
Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci cu Viitorul Constantă, disputat pe 6 mai.

A doua zi, medicul Şerban Brădișteanu, de la Spitalul Floreasca, a spus că fotbalistul putea fi salvat în cazul în care medicii prezenţi la stadion ar fi intervenit mai rapid şi conform procedurilor. În aceeaşi zi, Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat că a fost începută urmărirea penală in rem pentru fapta de ucidere din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.